Pe 30 noiembrie 2019, Cornel Galeș se stingea din viață în urma unui accident rutier, în Spania. Cea care s-a ocupat  de repatrierea trupului a fost Viviana Măntoiu. Pentru Galeș, apariția Vivianei în viața lui a însemnat foarte mult și pare că sentimentul a fost reciproc. Poate și de aceea, la un an de la moartea acestuia Viviana este cea care are grijă ca toate obiceiurile să fie respectate.

Moartea lui Cornel Galeș a șocat pe multă lume și a provocat durere în sufletele celor care l-au iubit. Printre aceste persoane se numără și Viviana Măntoiu, fost parteneră a lui Cornel, dar și fiica acesteia, Sasha. Din iubirea pe care i-a purtat-o, Viviana a fost cea care s-a ocupat de repatrierea sicriului cu trupul neînsuflețit, dar și de cele creștinești. O face și acum, la un an de la dispariția acestuia. Nu fizic, ci prin intermediari, dar are grijă ca totul să fie exact așa cum și-ar fi dorit Cornel Galeș.

”Mama este plecată din țară, mă voi ocupa eu de tot ce trebuie, așa cum mi-a trasat ea indicațiil. Am organizat o pomană, va avea loc pe 28 noiembrie, am invitat la ea pe toți apropiații și vom împărți câteva pachete. Fiind post, am decis să respectăm tradiția, dar să împărțim mâncărurile sale favorite. Am pregătit pachete cu sarmale de post, cu mămăliguță, colaci, colivă… Vom vedea dacă ne dă voie preotul, atunci vom pune și o sticlă de vin, pentru că așa i-ar fi plăcut lui”, a declarat Sasha Măntoiu pentru wowbiz.ro

VEZI ȘI: „JUDECĂTORII AU CONSTATAT ABIA ACUM MOARTEA LUI CORNEL GALEȘ ȘI AU HOTĂRÂT CĂ…

Familia Vivianei Măntoiu, îndurerată de pierderea lui Cornel Galeș

În ultimii ani de viață, Cornel Galeș a avut o relație frumoasă cu Viviana Măntoiu, dar și cu fiica acesteia. Alături de ea, fostul soț al Ilenei Ciuculete, a avut parte de clipe minunate. Călătoreau foarte mult, se completau reciproc și ajunseseră să se comporte ca o familie. Poate acest este și motivul pentru care, Sasha, fiica Vivianei, a simțit să se apropie atât de mult de Cornel Galeș.

”Cornel era un tip care era tot timpul vesel, era optimist. Îmi lipsește foarte mult felul lui de a fi, ne înțelegeam de minune. Era plin de viață și îmi dădea, adeseori, și sfaturi bune, ne înțelegeam foarte bine. Chiar îmi pare rău că nu îl mai am prin preajmă. E normal să mă implic pentru pomana lui Cornel, el a fost tot timpul lângă mine când am avut nevoie. Măcar atât să pot face pentru el, acum că nu mai este”, a mai declarat fiica Vivianei Măntoiu.

Cornel Galeș a murit într-un accident de mașină

În urmă cu un an, vestea că fostul soț al Ilenei Ciuculete s-a stins din viață a venit ca un trăsnet pentru apropiații acestuia. Momentul a fost cu atât mai greu cu cât la început nu s-a știut sigur dacă este doar un simplu zvon, sau este adevărat. Vestea tristă a fost confirmată de Viviana Măntoiu, fosta parteneră a lui Cornel Galeș.

„Din păcate, s-a confirmat. Nu sunt prea multe de zis, nici nu știu ce să zic. Dumnezeu sa îl odihnească…”, ne-a spus, pe atunci, Viviana Mănțoiu.

CITEȘTE ȘI: „FIICA LUI CORNEL GALEȘ ȘI FIII ILENEI CIUCULETE REIAU LUPTA PENTRU AVERE. PRIMUL PAS ESTE…

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *