Costi Ioniță, Cătălin Moroșanu și Cosmin Stanciu se numără printre vedetele care participă oficial la competiția din Republica Dominicană. Pe lista celebrităților s-ar afla și cântăreața Alexandra Stan, însă nu este nimic sigur încă.

Costi Ioniță este pregătit să facă „armată”, căci, potrivit artistului, nu a făcut-o în tinerețe, așa că provocarea de la Kanal D îi vine „mănușă”. De asemenea, este pentru prima dată când cântărețul participă la un show de acest gen.

„Îmi place să descopăr la mine însumi diverse calități și defecte pe care le am în situații limită. Îmi plac provocările foarte mult și, dacă nu am făcut armata, m-am gândit că e momentul!   va fi un prilej pentru a mă decoperi în situații neobișnuite, în condiții de trăi dificile, cu mâncare foarte puțină sau inexistentă, pentru care trebuie să lupt’, a declarat Costi Ioniță. 

În schimb, Cătălin Moroșanu este un luptător din fire și un cunoscător al competițiilor de acestă talie, el participând și la alte concursuri televizate.

CITEȘTE ȘI: Dan Cruceru de la Survivor s-a vindecat de COVID și îi dă sfaturi președintelui: ”Asta aș face!”

„Pentru mine este o provocare uriașă să particip la acest reality show, pe care îl văd că pe o competiție adevărată. Mi-aș dori să fac performanță acolo, dar și să slăbesc. În acest concurs mă văd mare la propriu, nu la figurat, am 114 kilograme. Mie mereu mi-au plăcut provocările, am concurat la foarte multe reality show-uri puternice, și din palmarestul meu lipsea ‘a declarat Cătălin Moroșanu.

O prezența atletică în acest show extraordinar este Cosmin Stanciu, care,  la 33 de ani, este deținătorul mai multor medalii în competiții internaționale de karate: multiplu campion național, câștigătorul a două titluri de campion balcanic WUKF, a șapte titluri de campion european WUKF și a 6 titluri de campion mondial WUKF.

„Survivor România este cea mai mare provocare din viața mea și cred că voi face față acestei competiții datorită caracterului meu puternic și pregătirii mele fizice’, a spus Cosmin Stanciu.

Sezonul trecut, Elena Ionescu a câștigat marele premiu de 250.000 de lei, la Survivor România. Cântăreața în vârstă de 32 de ani a plecat cu trofeul acasă.

CITEȘTE ȘI:  Drama Elenei Ionescu, ultima câștigătoare Survivor! Este vorba despre copilul ei

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *