Mirela Vaida a vorbit despre sărbătorile copilăriei sale. Îndrăgita prezentatoare este originară din Iași, iar tradițiile Crăciunului au fost respectate cu „sfințenie” în familia ei.

Mirela Vaida a vorbit într-un interviu acordat revistei VIVA! Despre copilăria ei.

„Sunt atât de multe, încât nu mi-ar ajunge aici nici timpul şi nici spațiul să vi le expun. Însă o să vă spun că eu mi-am trăit copilăria în satul tradițional moldovenesc, în Iaşi, într-o zonă cu oameni foarte muncitori, care nu pierdeau nicio sărbătoare şi care respectau cu sfințenie toate tradițiile.

Eu am pornit de mică la colindat şi la urat, bunica mea, mamaia, mergea cu noi, cu mine şi cu fratele meu, cu trăistuța de gât, pe care noi o umpleam cu colaci, cu nuci, cu mere şi cu bănuți. Eram foarte încântați, ne duceam la toate ulițele, ne simțeam în siguranță cu mamaie, care ne ducea şi trăistuța când devenea foarte grea.

Ne bucuram foarte tare când puneam colacii, covrigii pe plită, mâncam merele şi număram bănuții  ăia puțini, din care ne luam ceva să ținem minte că nu am înghețat degeaba. Astea sunt bucuriile pe care o să mi le aduc aminte toată viața în preajma sărbătorilor, cu tot satul care era la sanie, iarna, pe dealuri.

Nu aveam pe atunci costume impermeabile, polar, nici ghete de schi, aveam o pereche de pantaloni din lână, care se udau imediat de la zăpadă şi înghețau până făceau țurțuri, dar eram atât de fericiți.

Deveneam mult mai puternici, chiar dacă ne curgea nasul, nu mai interesa atunci pe nimeni să facă aerosoli, nici nu exista noțiunea asta”, a declarat Mirela Vaida pentru revista VIVA!

CITEȘTE ȘI: Mirela Vaida a scăpat de soacră și direct acolo s-a dus: ”Are mâini de aur. A venit din Indonezia”

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *