Mihaela Cernea – fosta solistă a trupei Class – s-a văzut nevoită să se reprofileze din cauza pandemiei de coronavirus.  Cum toate evenimentele s-au anulat, artista s-a reorientat către antreprenoriat. Și-a deschis o sală de sport și astfel are o sursă în plus de venit.

Fosta solistă a trupei Class știe cum să se țină pe linia de plutire. Artista profită de faptul că studioul este aproape de casa ei și își poate ține cursurile în continuare. Evident, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță.

“Da, într-un fel, da, viaţa ni s-a schimbat, dar nu foarte mult. Eu am studioul chiar lângă casă. A fost doar perioada de izolare mai grea atunci când am făcut cursuri cu elevii mei online, dar acum am dat drumul la ore. Vin elevii la mine, vine lumea, stăm la distanţă unii de alţii, încă nu s-a îmbolnăvit nimeni. La înregistrări se stă cu mască, e ok. La canto nu se poate cu mască, dar păstrez o distanţă, sunt foarte atentă” , spune artista pentru Playtech.ro.

Sala de sport, noua sursă de venit în pandemie

Pentru că lucrurile în industria muzicală sunt incerte, Mihaela Cernea s-a reprofilat către zona de business. Astfel, cântăreața a intrat în rândul antreprenorilo și a deschis o salăde sport. Nici aici lucrurile nu sunt certe, însă activitatea este continuă și banii intră în conturi.

Nu am închis afacerea, sala de sport merge încă. S-a schimbat doar modul de lucru, acum avem câte un client cu antrenorul lui. La ora de grup băgăm doar 6-7 oameni. Dezinfectăm în schimb foarte bine, ştergem pe jos cu o soluţie dezinfectantă, zici că suntem la spital, e ca în sala de operaţie aşa miroase. Unele sporturi precum pilates poţi să le faci şi cu mască. Acasă suntem mai relaxaţi. Ne temem de virus, aşa e, dar trebuie să ne continuăm viaţa, acum nu putem să punem lacăt pe uşă’’, a mai declarat artista.

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *