Mario Fresh, pe numele din buletin Mario Gălățanu, a ajuns de urgență pe mâinile medicilor, care au decis să îl bage imediat în sala de operații. De câteva zile, artistul se confrunta cu dureri insuportabile din cauza unei măsele de minte. După ce au analizat situația lui, specialiștii au decis să îi facă o extracție.

Mario Fresh, operat de urgență din cauza unei măsele de minte

Intervenția chirurgicală suferită de iubitul Alexiei Eram a fost una destul de delicată, însă, din fericire, totul s-a încheiat cu bine. Într-un mesaj video, îndrăgitul cântăreț și-a liniștit apropiații și fanii, cărora le-a explicat cum se simte în prezent.

“Cam așa îmi simt eu capul după intervenția chirurgicală de astăzi (n.r.: ieri). A trecut anestezia, a început să mă doară puternic, cred că nu voi dormi deloc din cauza durerii”, a mărturisit Mario Fresh într-o filmare publicată pe Instagram Stories.

Nu doar artistul a avut nevoie de ajutorul doctorilor pe final de an, ci și viitoarea lui mireasă! Alexia Eram a ajuns de urgență pe mâinile medicilor la începutul lunii trecute; fiica Andreei Esca s-a operat de apendicită și a avut mari emoții, pentru că a fost prima dată când i s-a făcut anestezie generală.

Nu rata: Alexia Eram este o iubită geloasă. Mario Fresh, despre una dintre crizele pe care i le-a făcut: “Ce trece peste 18 ani, ea imediat reacționează” | VIDEO

Alexia Eram, detalii neștiute și picanterii despre cum a început relația cu Mario Fresh

În cadrul interviului diferit… Alexia Eram a rememorat ziua în care l-a cunoscut pe iubitul ei, Mario Fresh, dar și cum s-a aprins flacăra iubirii dintre ei! Vă dăm câteva indicii: vedeta îl plăcea mult ca artist, iar Andreea Esca și Antonia au contribuit mult ca ei doi să se cunoască.

“În mai 2016, când Alex Velea a lansat piesa «Ziua mea». Eu știam că urma să mergi la șlansareț și ți-am spus că, dacă este Mario acolo, să mă chemi, pentru că mie îmi plăcea de Mario ca artist. M-ai sunat și m-ai anunțat că Mario este acolo, așa că am venit imediat. Acolo, ai pus-o pe Antonia să-mi facă cunoștință cu el și am stat de vorbă cu el toată seara. Când am plecat, m-a întrebat care este contul meu de Instagram și dacă vreau să îmi dea numărul lui sau dacă vreau să i-l dau eu pe al meu. Eu, fără să mă gândesc, nu i-am dat numărul meu, doar l-am luat pe al lui, ceea ce a însemnat apoi că eu trebuia să îi dau prima mesaj. După ce am vorbit o vreme prin mesaje, am ieșit la întâlniri și așa ne-am îndrăgostit”, a povestit fiica Andreei Esca pentru unica.ro.

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *