Despre Nicolae Guță știe toată lumea că este unul dintre cei mai talentați maneliști de la noi, chiar dacă, în ultima perioadă, a cam lăsat-o moale cu viața profesională. Cu toate acestea, există aspecte din viața cântărețului pe care nu mulți le cunosc, cum ar fi, de exemplu, vârsta la care și-a început viața sexuală.

Lui Nicolae Guță i-au plăcut toată viața domnișoarele tinere, cât mai tunate și mai aranjate și nu degeaba au fost femei multe care i-au trecut prin pat.

Cu toate acestea, cine a fost, oare, prima care l-a făcut bărbat pe celebrul manelist? Nicolae Guță a avut o viață sexuală extrem de activă și, ce să vedeți? Celebrul manelist și-a pierdut virginitatea cu puțin după ce a împlinit 14 ani, iar femeia cu care s-a întâmplat acest lucru este chiar prima lui soție, Mariana, cu care s-a căsătorit tot în jurul acestei vârste. Ne îndoim de faptul că experiența a fost una prea plăcută pentru manelist, având în vedere faptul că Mariana era cu 12 ani mai în vârstă decât el.

Ce s-a ales de prima soție a lui Nicolae Guță, Mariana

În prezent, Mariana Negrea, prima soție a lui Nicolae Guță are 63 de ani și locuiește după divorțul de manelist alături de copiii lor, în casa acestora din Petroșani. Mariana este pur și simplu adorată de toți membrii familiei și în prezent este casnică și are grijă nu doar de locuință, ci și de toți cei care îi sunt alături.

Nicolae Guță și Mariana au împreună 5 copii: Marian, Nicoleta, Daniela, Cosmin și Nicu și prima soție a manelistului este mai în vârstă decât el cu 12 ani. Dupa separarea de Mariana, Guta a fost doar cu femei mai tinere decat el.

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *