Interpreta de muzică populară Steliana Sima a fost diagnosticată pozitiv cu noul coronavirus. Artista a făcut primele declarații despre simptomele pe care le are.

Inițial, Steliana Sima a avut simptome ușoare și nu le-a asociat cu noul coronvirus. Ulterior, însă, interpreta de muzică populară a decis să meargă să-și facă un test. Din păcate, rezultatul a fost pozitiv. Timp de trei zile, ea a rămas fără gust și fără miros.

”Nu am fost la spital. Din conștiință, am făcut un test, în sensul că începuse să mă mănânce puțin nasul, mă durea o ureche. Am zis așa că, dacă tot e trendul cu COVID-ul, să-mi facă un test că, dacă totuși o fi și mă gândeam că poate sunt asimptomatică. Mi-am făcut testul și am ieșit pozitiv”, a spus Steliana Sima la Antena Stars.

Simptomele specifice bolii, însă, au început să-i dea bătăi de cap Stelianei Sima. Azi-noapte, artista s-a simțit foarte rău și a fost la un pas să cheme ambulanța.

”Nu mă simt deloc bine. Azi-noapte mi-a fost foarte rău, chiar eram la un pas de a chema Salvarea. Am reușit să stabilizez temperatura și tusea, ele mă omoară. Am reușit să o țin sub control, la 37,8.

Tusea este cea care mă ucide. Am așa o senzație de a zace. Nu am avut vreo trei zile nici gust, nici miros. Acum mi-au revenit, dar nu înțeleg de ce ‘parșivuțul’ ăsta de virus a cotit-o iar. În mod normal, după 5 zile ar fi trebuit să mă simt bine”, a declarat Steliana Sima pentru Antena Stars.

Coronavirus România, 30 noiembrie

Până astăzi, 30 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 475.362 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 353.188 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.826 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 29.11.2020 (10:00) – 30.11.2020 (10:00) au fost raportate 138 de decese (78 bărbați și 60 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița,  Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț,  Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 43 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 38 decese la categoria de peste 80 de ani.

131 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *