Cum putem oferi o nouă perspectivă asupra acestui sfârșit de an? Cu acceptare, seninătate, recunoștință, bucurie, speranță, încredere, afecțiune și inspirație, un dicționar ilustrat de stări pe care le regăsim în creațiile designerilor români. Vor exista întotdeauna lucruri de iubit atât timp cât rămâi cu sufletul deschis pentru a le descoperi.

Foto: Anca Roșu

După ce casa a devenit, pe rând, birou, spațiu de antrenamente, școală, cafenea și aceiași patru pereți, condiționați de speranța vechiului normal, a venit momentul să fie din nou și acasă. Unde uităm de toate grijile și dăm angoasele pe momente de bine, lăsând să predomine emoțiile pozitive. De această dată, m-am lăsat ghidată de creativitatea neîntreruptă a designerilor români pentru un dicționar ilustrat de stări pe care îl dedicăm oamenilor visători, care tânjesc după confort emoțional și știu că stă tot în puterea lor să îl obțină. Dacă lași zgomotul în fundal, s-ar putea să îți dai seama că este chiar mai ușor acum să te simți, să te auzi, să te vezi în varianta cea mai fericită și deloc purtătoare de grijile lumii. Un moment. Atât.

Atelier Tron

Atelier Tron este un brand sustenabil care îmbină pasiunea pentru artă, design, modă și arhitectură într-o serie de obiecte care încurajează un trai frumos și își propune să educe prin exemplu importanța de a fi buni cu noi înșine și cu lumea.

designeri români
Atelier Tron
Daniela Cățoi Handmade Porcelain

Accesorii și obiecte unice, lucrate manual, care îndeamnă la visare prin delicatețe și detalii distinctive. Adevărate bijuterii de privit, de purtat și de înfrumusețat ținute și vieți.

designeri români
Daniela Cățoi Handmade Porcelain
Les vacances d’Irina

Les vacances d’Irina se concentrează pe simplitate și autenticitate, calități care se dezvăluie atât prin ​design, cât și prin calitatea materialelor. Articole concepute să reziste o viață întreagă, lucrate în România din materiale naturale, in, bumbac și lână.

designeri români
Les vacances d’Irina
NALU Underwear

Un brand de lenjerie și costume de baie cu un design simplu și confortabil, care pune accentul pe calitate și pe durabilitatea produselor. NALU este despre atenția acordată pieselor care ating și protejează delicat pielea, urmând îndeaproape linia corpului, fără să limiteze libertatea de mișcare.

designeri români
NALU, Foto: Denisa Coman
N.AN.I

Se simțea nevoia unui brand de pijamale colorate, confortabile, deloc plictisitoare, care ne fac să ne simțim în largul nostru acasă, dar cu care putem defila în confort și pe stradă, în cazul celor mai îndrăzneți și fashionable dintre noi. Și așa a apărut N.AN.I (Night After Night Indispensable) cu uniforma indispensabilă pentru o călătorie în lumea viselor.

designeri români
N.AN.I
Raluca Baciu Design

IN TOUCH este numele celei mai recente colecții lansate de Raluca Baciu printr-o prezentare digitală, unul dintre designerii care au înțeles provocările acestui an și au ales să se adapteze, găsind o modalitate de a-și exprima în continuare într-un mod inedit creativitatea  și pasiunea pentru moda sustenabilă.

designeri români
Raluca Baciu Design
Mica Cera

Colecții de veselă, bijuterii și decorațiuni din porțelan, create din dorința de a aduce farmecul obiectelor lucrate manual, cu detalii inspirate din natură și din poveștile spuse și nespuse ale fiecărui sezon.

designeri români
Mica Cera
deFlorian – bedding artisan

Așternuturi moi și aerate pentru un somn odihnitor, create din pânză naturală, fără imprimeuri care să „ascundă” frumusețea țesăturii, dar pline de un farmec care inspiră și transmite emoție.

designeri români
deFlorian – bedding artisan

Citește în continuare Lista completă cu cele mai potrivite cadouri de Crăciun.

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *