2020. An atipic. An care ne-a unit. Măcar în Vitrina YOKKO, și tot am reușit. Designerii români au valoare și trebuie susținuți. Evenimentele lunare Designeri În Vitrina YOKKO în care designerii au fost prezentați presei și celor care vor să descopere creațiile românești au rămas în Social Media, în reviste și în amintirea tuturor.

Designeri În Vitrina YOKKO

Peste 50 de designeri români au expus în vitrinele magazinelor YOKKO în cursul anului 2020 frumosul made in Romania. Să nu renunțăm la revelația creativității este felul nostru de a contracara opreliștile.

Din luna mai a acestui an schimbător de șanse și visuri, am susținut, promovat și defilat în straie elegante, unice, create de români. Designerii s-au unit cu magie și bucurie, cu încredere și speranță. Toate acestea pot fi urmărite în imagini și cuvinte aici.

Pe 22 decembrie ne vedem în mediul digital, live pe pagina de Facebook YOKKO The Fashion Store să povestim, să premiem bucuria și să colindăm împreună cu Ana Teodora, tânăra talentată care ne va cânta cu chitara, însoțită de fanii virtuali.

Sperăm să prindem starea de grație a colindelor din Ajun de Crăciun și să ajungă voioșia și gândurile de bine la cât mai mulți prieteni din online și offline.

Simbolic vom dărui Magiun Topoloveni, produse Techir și invitații la cofetăria cea mai nouă din oraș, Liberte.

Și sperăm ca toți românii să învețe să aibă încredere și să cumpere lucruri de calitate, valoroase de la români. Poveștile românilor și ale creativității lor se aștern pe rândurile digitale ale publicației Life.ro.

Pentru că românii au prioritate în România.

Designeri În Vitrina YOKKO vă urează Sărbători fericite, cu design românesc!

Citește în continuare Lista completă cu cele mai potrivite cadouri de Crăciun.

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *