Simona Halep, numărul 2 în clasamentul WTA, a decis ce face în privința averii pe care a strâns-o cu trudă din tenis. Va investi o parte din ea chiar pe malul lacului Snagov.

Simona Halep a decis că e timpul să-și construiască o casă impozantă, cu lac lângă și într-o zonă pitorească! A luat decizia ca locul să fie pe malul lacului Snagov, aproape de București și într-un cadru de vis. Potrivit Telekom Sport, jucătoarea româncă de tenis își ridică acolo o casă impresionantă, cu acces direct la lac, chiar în apropierea Complexului de Pregătire de la Izvorani. Vila Simonei ar urma să se înalte în scurt timp, iar totul va fi finalizat la finalul acestui an. Jucătoarea de tenis ar fi comandat și ridicarea unui hangar destul de mare, semn că sportiva se gândește să-și cumpere o barcă mărișoară. (CITEȘTE ȘI: SIMONA HALEP A ANUNȚAT CĂ SE VA VACCINA ÎMPOTRIVA COVID-19 „VREAU SĂ SE TERMINE ODATĂ”)

Simona Halep a strâns o avere impresionantă din tenisul unde a stat luni bune pe primul. Potrivit WTA, Simona Halep a strâns până acum doar din premii 37,045,910 de dolari, o sumă care o situează pe locul 4 în clasamentul câştigurilor obţinute din turneele de tenis. Ea este devansată doar de Serena Williams, Venus Williams şi de Maria Sharapova. Simona Halep mai deține și un hotel în Poiana Brașov și vrea să mai construiască unul și în Constanța.

Simona Halep a plecat la munte înainte de Australian Open

Simona Halep (29 de ani, locul 2 WTA) și-a luat câteva zile libere înainte de a pleca în Australia, pentru turneul de Grand Slam, Australian Open, ce va avea loc între 8 și 21 februarie, la Melbourne Park. O excursie la munte, în Valea Doftanei, alături de iubitul ei, Toni Iuruc. Autoritățile locale aveau s-o întâmpine cu flori și produse tradiționale, inclusiv pâine și sare. „A iesit la aer după Sărbători, a fost o vizită neașteptată, dar n-a fost prima oară când vine în Valea Doftanei, se pare că-i place. Suntem încântați, nu des te întâlnești cu un asemenea campion. A intrat și în primărie, a scris și în cartea de onoare. Un sculptor din zona i-a facut un trofeu, o rachetă de tenis din lemn de nuc”, a precizat primarul din Valea Doftanei pentru gsp.ro.

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *