De-a lungul timpului, Mihai Trăistariu a fost unul dintre cele mai controversate personaje din showbizul românesc. Artistul nu s-a dat în lături de la nimic și a trecut chiar și prin cele mai jenante situații, de care nu i-a fost rușine să povestească.

Acum ceva timp, într-un moment de sinceritate, Mihai Trăistariu a vorbit despre cel mai jenant moment prin care a trecut. S-a întâmplat pe vremea când era în școala generală, în clasa a 8-a, atunci când, de frica unei profesoare, a făcut…„caca” pe el, după cum chiar artistul a mărturisit. Pe lângă acest lucru, Mihai Trăistariu a vorbit și despre alte experiențe interesante din copilăria sa.

„Până în clasa a VIII-a nu am înjurat niciodată și nu am pronunțat vreun cuvânt vulgar. În clasa a IX-a, încă din primele zile … noii mei colegi, ca să mă integreze, mă învățau să pronunț cele mai mari prostii din lume și radeau cate 3 zile de asta. 

Într-a IV-a am cerut-o în căsătorie pe colega mea. Monica o chema. I-am trimis un bilet printre rânduri, de la coleg la coleg … Biletul n-a mai ajuns la Mona. Tovarășa învățătoare l-a citit în fața clasei: «Mona, vrei să te căsătorești cu mine? Câți copii vrei să avem? Tu mă iubești… că eu te iubesc?» Mona a început să plângă de rușine iar pe mine m-au tuns zero. Aveam 10 ani” a spus Mihai Trăistariu, la un moment dat.

Mihai Trăistariu, despre cel mai jenant moment din viața lui

Fără nicio reținere și extrem de sincer și transparent, așa cum și-a obișnuit fanii, Mihai Trăistariu a spus totul despre experiența jenantă prin care a trecut, pe vremea când era în clasa a 8-a.

„În clasa a VIII-a, terorizat și înspăimântat de profa de franceză ( Florea o chema 🤣🤣🤣 ) am facut caca pe mine și am stat toată ora așa”, a scris Mihai Trăistariu pe contul lui oficial de Facebook, dar și pe Instagram, la un moment dat.

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *