Denisa Nechifor și Adrian Cristea au trăit o poveste frumoasă de iubire timp de nouă ani. Cei doi s-au despărțit când Denisa era însărcinată cu fiica lor, Rania. Atât „Prințul” Cristea cât și Denisa Nechifor au decis, de dragul copilului pe care-l au împreună, să rămână în relații bune. Acesta este și motivul pentru care nu s-a știut până acum că Adi Cristea nu a plătit pensie alimentară. 

Femeia care l-a făcut pe Adi Cristea tătic a dezvăluit motivul pentru care fostul fotbalist nu a plătit pensie alimentară pentru Rania. Denisa mărturisește că era la curent cu situația materială a lui Cristea iar suma pe care acesta ar fi trebuit s-o plătească era foarte mică. Drept urmare, vedeta a decis că poate să-și crească fetița și fără acei bani, doar să nu fie iscat un scandal în presă. Cu toate acestea, Denisa și Adrian au o relație foarte bună și reușesc să-și crească fiica foarte frumos.

„Relația mea cu Adi este una foarte bună, suntem prieteni. Noi considerăm că suntem o altfel de familie pentru că ne creștem copilul împreună, deși într-un fel separat și cam atât. Îl respect, țin la el, la familia lui. Așa am considerat eu pentru că în primă fază, să spunem că mi-a fost un soi de rușine.

Pentru că ar fi însemnat în momentul acela un scandal mediatic. Sigur ar fi fost foarte multă presiune pe noi și pe Rania și nu am vrut să îmi implic copilul în așa ceva. Apoi am discutat și nu știu, ar fi fost vorba despre o sumă infimă și nu am fi vrut să mergem la tribunal pentru așa ceva. Asta a fost decizia mea, bună, rea, așa am hotărât eu.” a declarat Denisa Nechifor pentru playtech.ro

VEZI ȘI: „CE FACE ADRIAN CRISTEA DUPĂ CE A RENUNȚAT LA FOTBAL! CUM A FOST SURPRINS ZIUA ÎN AMIAZA MARE

Denisa Nechifor: „Nu ne trebuie milioane de euro”

Vedeta mărturisește că nu-i pare rău că nu a luptat mai mult pentru pensia alimentară a copilului. S-a putut descurca și fără ajutorul lui Cristea. În plus, nu ar fi fost liniștită dacă ar fi ajuns în fața instanței, mai ales că situația financiară a lui Cristea s-a înrăutățit după ce s-a retras din fotbal.

„Veniturile lui Adi au scăzut și nu s-a mai pus problema de lucrurile astea. M-am descurcat, suntem bine, nu ne trebuie milioane de euro, nici nu este cazul. Eu am renunțat la parte aceasta financiară, care oricum în cazul lui nu este nu știu ce mare avere. Am renunțat la lucrul acesta pentru liniștea Raniei. Pentru mine este mult mai important copilul.”, a mai adăugat Denisa Nechifor pentru sursa citată.

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *