Invitat la o emisiune TV, Dan Bittman s-a lăsat luat de valul de amintiri și a început să plângă fără să îi mai pese că era urmărit de mii de telespectatori.

Artistul a început să vorbească despre părinții săi, care au murit la o distanță de câteva luni unul de celălat, iar lacrimile i-au țâșnit din ochi fără să își dea seama. Cântărețul a avut o relație specială cu mama sa, care îl alinta Pușu, ”un derivat de la Păpușu, asa îmi spuneau și colegii în școală”.

(Citește și: Dan Bittman este un tată model. Câți băieți are artistul cu fosta sa parteneră, Liliana Ștefan )

„Am un cântec care se numește «Mama» și unde spun la un moment dat că aș fi putut să fiu mai mult cu ea împreună, că ar fi putut fi mai multe dăți în care aș fi putut să fiu acolo, să răspund.

Acum știu pentru că sunt părinte, atunci nu știam”, a spus Dan Bittman.

Mama mi-a scris începutul poveștii, eu continui. Mama mea a fost, este și va fi…mamă!”, a declarat artistul la Kanal D. 

Și-a pierdut ambii părinți în același an

Aflat pe scenă pentru un concert la Sighișoara, în iunie 2012, solistul trupei Holograf a primit vestea grea că și mama sa a murit. Ironia sorții a făcut ca interpretul să afle de moartea mamei lui în timp ce se afla pe scenă, așa cum s-a întâmplat și în cazul tatălui său, la începutul aceluași an.

Grav bolnavă și în mare suferință după moartea soțului ei, mama lui Dan Bittman și-a dat ultima suflare pe patul de spital din Secția de Gastroenterologie a Spitalului Colentina din Capitală, unde se află de ceva vreme.

(Nu rata: Dan Bittman s-a întors la vechea lui iubită!)

Într-un interviu pentru CANCAN.RO, acordat în 2011, Dan Bittman povestea că părinții săi, deși erau și la vremea aceea bătrâni, și nu mai pot ajunge la concertele sale, îi urmăresc toate aparițiile la TV și decupează din reviste sau ziare articolele despre el.

„Au fost la multe concerte ale mele, dar acum sunt mai bătrâni și nu se mai pot deplasa în voie. Sunt însă la curent cu ce se întâmplă, își decupează din ziare ce se scrie despre mine.

Eu simt că sunt mândri de mine și mă încălzește asta, e un fel de răsplată pentru ce au făcut ei pentru mine. Îmi dau seama acum, când sunt părinte, cât de greu le-a fost, câte sacrificii au făcut”, spunea Dan Bittman.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *