Cristina Joia e în stare de șoc! Avocații i-au transmis că e foarte probabil să nu se întâmple nimic cu agresoarea ei. Designerul de la emisiunea „Visuri la cheie” a făcut primele declarații după ce a fost externată. Se simte bine, este acasă alături de familie, dar e ceva ce nu-i dă pace. Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus e foarte probabil ca agresoarea acesteia să nu pățească nimic. 

Cristina Joia a fost externată din spital după bătaia încasată în plină stradă. Designerul se simte bine și spune că nu poartă ranchiună nimănui. Tot ceea ce-și dorește este ca autoritățile să-i facă dreptate. În ceea ce o privește pe agresoarea Cristinei, aceasta a fost plasata in arest la domiciliu, de Tribunalul Bucuresti. Suspecta contestase arestarea preventiva. Cu toate acestea, avocatul Ciristinei a înștiințat-o că e foarte probabil ca după cele 30 de zile de arest la domiciliu să nu se întâmple nimic.

„Mai trist este că astăzi avocatul m-a înștiințat că din cauza măsurilor anti-covid ancheta penală și activitatea judecătorilor va fi îngreunată pentru că se vor axa pe cazurile grave. Restul fiind puse cumva în așteptare, deci sunt șanse ca după perioada de 30 zile de arest la domiciliu să nu se întâmple nimic.”  , a scris Cristina Joia pe Facebook.

Mesajul postat de Cristina Joia după externare

Avalanșa de mesaje primite a făcut-o pe Cristina Joia să facă primele declarații. Astfel, designerul a precizat că se simte bine și că le mulțumește tuturor pentru mesajele pe care le-a primit.

„Vreau să vă mulțumesc mult pentru toate mesajele voastre de susținere și gândurile bune pe care mi le-ați transmis. Sunt recunoscătoare pentru fiecare dintre ele, pentru că în această perioadă am avut nevoie să simt că suntem interconectați. Nu putem trăi singuri, pe cont propriu, lipsiți de empatie sau de valori. Mi-am dorit să pastrez o masură vis-a-vis de declarațiile mele în media și vă mulțumesc că ați înțeles și respectat asta. Acum sunt bine, sunt acasă, cu familia. Voi continua filmările pentru proiectul Visuri la cheie, pentru că îmi este drag, pentru că am o responsabilitate față de toți cei implicati și pentru că viața nu se oprește cu un pumn, decât dacă eu aleg asta! În rest, las autoritățile și avocații să-și exercite profesia. Nu am sentimente negative, dar îmi doresc foarte mult să nu existe alte victime agresate pe viitor! Fiți optimiști, zâmbiți și bucurați-vă de ai vostri. Vă îmbrățișez și vă mulțumesc încă o dată!” , a fost mesajul postat de Cristina Joia pe Facebook.

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *